Monument-simbol al Brăilei, Castelul de Apă aşteaptă să-i vină rândul pentru a fi reabilitat. Potrivit reprezentanţilor Municipalităţii, anul acesta vor fi făcute demersuri pentru reabilitarea Castelului din fonduri europene şi, cel mai probabil, de anul viitor se va treace la lucrări.

Deocamdată nu se ştie la ce costuri se va ridica reabilitarea Castelului.

„Anul acesta, vrem să facem un pas înainte în privinţa Castelului în sensul realizării unei expertize, a evaluării clădirii, să vedem cam la câţi bani ne va ajunge reabilitarea lui. Suntem încă în tratative, încercăm să intrăm cu proiectul pe POR pe Axa 5.3″, ne-a declarat Camelia Guşatu, purtător de cuvânt al Primăriei Brăila.

Tot ea ne-a mai spus că Municipalitatea are de gând să transforme Castelul într-un centru de informare turistică pentru brăileni şi pentru turişti.

Castelul de apă al Brăilei a fost construit în anul 1912 şi în vremea când era funcţional alimenta aproape jumătatea din populaţia oraşului. Ulterior acolo a funcţionat un restaurant, celebrul bar rotitor de unde se putea admira panorama Brăilei.

La mijlocul anilor ’90 Castelul a ajuns în proprietatea controversatului om de afaceri gălăţean Cătălin Chelu. După un proces care a durat 10 ani clădirea a revenit în proprietatea Primăriei.

Anul trecut a existat şi ideea amenajării unui observator astronomic în Castel.

La vremea aceea, Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei, găsea iniţiativa Primăriei ca fiind admirabilă, oferindu-se să pună la dispoziţie o lunetă şi un telescop pe care le deţinea Muzeul, însă nu s-a mai întâmplat nimic în acest sens.

 

Sursa: adevarul.ro

 

 

The following two tabs change content below.