Archive for October, 2011
Profit de 2,5 mil. lei pentru o companie romanesca cu 7 hoteluri si 11 vile
Oct 31st
Sind Tour Trading, companie care administreaza 3.000 de locuri de cazare, din care 1.800 sunt operationale, a obtinut in primele noua luni din acest an un profit net de 2,5 milioane de lei (588.000 de euro). Vezi care sunt estimarile companiei pentru intreg anul 2011, precum si planurile de investitii.
Compania a avut in primele trei trimestre din an o cifra de afaceride 22,8 milioane de lei (5,6 milioane de euro).
Sind Tour Trading este o companie romaneasca care administreaza 7 hoteluri si 11vile detinute de Sind Romania – CNSLR Fratia in 6 locatii.
Sind Tour Trading a semnat in luna aprilie a acestui an un contract de management cu Tour Mirinvest – firma reprezentata de Florin Dumitrescu, manager cu experienta de peste sapte ani in administrarea de proprietati, si Michele Meoni, un expert in industria turismului cu o cariera internationala de peste 25 de ani.
Dumitrescu si Meoni au schimbat strategia de management, cu o politica noua de preturi si un program de investitii.
„Avem sub administrare hoteluri de 2 stele si 1 stea in localitati precum Baile Felix, Baile Herculane, Covasna, Sangeorz Bai, Vidra si Voineasa. Am simtit o migrare a cererii de la doua catre trei stele, de aceea am demarat un program de investitii, primul hotel care va fi upgradat fiind Domogled din Baile Herculane. Acesta va fi redeschis in primavara anului viitor in urma unei investitii de 1,5 milioane euro”, a declarat administratorul Sind Tour Trading, Florin Dumitrescu.
Pana la sfarsitul anului, directorul general Sind Tour Trading, Michele Meoni estimeaza o cifra de afaceri de 29 milioane lei (6,8 milioane euro), si un profit EBIDTA (inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare) de 4.450.000 lei (1.040.000 euro) si un profit net de 300.000 lei (70.500 euro).
Diferenta dintre EBIDTA si profitul net a fost redirectionata in cheltuieli pentru modernizarea activitatii operationale a societatii, potrivit datelor companiei.
Mai multe informatii pe site-ul: http://www.wall-street.ro
Evenimente Neamt 17 – 30 Octombrie 2011
Oct 25th
Marţi, 18 octombrie 2011
Ceaslovul satelor, ora 12.00
Fundaţia „Speranţa Doraly” (Str. Emil Costinescu, nr. 1)
medalion omagial Serghei Esenin: recital de poezie şi prezentare de carte
participă: membrii Fundaţiei „Speranţa Doraly”
organizatori: Secţia de împrumut carte pentru adulţi
English Club, ora 16.30
Filiala de carte străină a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 17)
aprofundarea limbii engleze prin dialog şi conversaţie
moderator: Berta Schweinberger, voluntar Peace Corps SUA
organizatori: Filiala de carte străină a Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ
Oamenii muntelui, ora 17.30
Sala „Teatrul de Joacă” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
medalion omagial Gh. Iacomi: colocviu şi lansare de carte
partener: Clubul eco-turistic „Gh. Iacomi”
organizatori: Centrul de Informare Turistică „Gh. Iacomi” din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ
Joi, 20 octombrie 2011
Clubul de Joi, ora 11.00
Sala „Atelier” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
întâlniri colocviale cu persoane de vârsta a treia
în program: „Eroi au fost, eroi sunt încă…” (medalion omagial, evocare, audiţii şi vizionare secvenţe de film documentar cu prilejul Zilei de 25 Octombrie – Ziua Armatei Române)
organizator: Secţia de împrumut carte pentru adulţi din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ
Comori de cântec nemţean, ora 17.30
Sala „Cupola” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
concert de muzică tradiţională susţinut de Corul „Cântec Sfânt”
organizatori: Teatrul de Joacă din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ
Vineri, 21 octombrie 2011
„Muza de la Burdujeni” – adaptare după Costache Negruzzi, ora 13.30
Sala “Teatrul de Joacă” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
spectacol susţinut de Teatrul de Joacă al Bibliotecii Judeţene; coordonator artistic – Gheorghe Hibovski
participă: elevi din cadrul Liceului cu Program Sportiv Piatra-Neamţ
organizator: Teatrul de Joacă al Bibliotecii Judeţene
Muza Euterpe, ora 16.30
locaţie: Sala “Atelier” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
ciclu de audiţii şi vizionări comentate pentru melomani de dr. Constantin Goilav
în program: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1 şi Simfonia nr. 2 de Ludwig van Beethoven (16 decembrie 1770 – 26 martie 1827)
organizatori: Secţia carte de artă şi informare audio-vizuală din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ şi Asociaţia “Prietenii muzicii simfonice”
Miercuri, 26 octombrie 2011
Simpozion: 400 de ani de atestare documentară a localităţii Bicaz
Locul desfăşurării: Muzeul de Istorie Bicaz
Coord.: Dan Mihăilescu
Joi, 27 octombrie 2011
Clubul de Joi, ora 11.00
Sala „Atelier” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
întâlniri colocviale cu persoane de vârsta a treia
în program: Călătorii în jurul lumii (II)
prezintă: bibliotecar Cristina Costache
participă: membrii Fundaţiei de Îngrijiri Comunitare – Centrul de Zi „Crizantema”
organizator: Secţia de împrumut carte pentru adulţi din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ
„Bacovia, între tradiţie şi modernitate” de Magda Iftimie, ora 16.00
Sala „Teatrul de Joacă” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
lansare de carte
organizatori: Centrul de Informare Comunitară (Locală & Europeană) din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ
ATENTATE LA VIAŢA EI, 19:00
Tabăra Şcolară Cozla (vizavi de Grădina Zoologică)
de Martin Crimp; regia Ştefan Iordănescu
În distribuţie: Cătălina Ieşanu, Ecaterina Hâţu, Gina Gulai, Nora Covali, Daniel Beşleagă, Dragoş Ionescu, Florin Mircea jr.,
Matei Rotaru, Rareş Pîrlog
Vineri, 28 octombrie 2011
„Muza de la Burdujeni” – adaptare după Costache Negruzzi, ora 13.30
Sala “Teatrul de Joacă” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
spectacol susţinut de Teatrul de Joacă al Bibliotecii Judeţene; coordonator artistic – Gheorghe Hibovski
participă: elevi din cadrul Liceului cu Program Sportiv Piatra-Neamţ
organizator: Teatrul de Joacă al Bibliotecii Judeţene
„Muza de la Burdujeni” – adaptare după Costache Negruzzi, ora 13.30
Sala “Teatrul de Joacă” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
spectacol susţinut de Teatrul de Joacă al Bibliotecii Judeţene; coordonator artistic – Gheorghe Hibovski
participă: elevi din cadrul Liceului Particular nr. 1 Piatra-Neamţ
organizator: Teatrul de Joacă al Bibliotecii Judeţene
Muza Euterpe, ora 16.30
locaţie: Sala “Atelier” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
ciclu de audiţii şi vizionări comentate pentru melomani de dr. Constantin Goilav
în program: Andre Rieu (n. 1 octombrie 1949): Rosen aus dem Suden
organizatori: Secţia carte de artă şi informare audio-vizuală din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ şi Asociaţia “Prietenii muzicii simfonice”
ATENTATE LA VIAŢA EI, ora 19:00
Tabăra Şcolară Cozla (vizavi de Grădina Zoologică)
de Martin Crimp; regia Ştefan Iordănescu
În distribuţie: Cătălina Ieşanu, Ecaterina Hâţu, Gina Gulai, Nora Covali, Daniel Beşleagă, Dragoş Ionescu, Florin Mircea jr.,
Matei Rotaru, Rareş Pîrlog
Expoziţii
Sadoveniana – 50 de ani de la moartea scriitorului Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880 – 19 noiembrie 1961)
locaţie: holul principal al Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
organizatori: Secţia de împrumut carte pentru adulţi şi Secţia carte de artă şi informare audio-vizuală din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ
Calendar aniversar:
Dimitrie S. Panaitescu-Perpessicius (22 octombrie 1891 – 29 martie 1971)
Eugen Lovinescu (31 octombrie 1881 – 16 iulie 1943)
locaţie: holul Sălii de lectură din cadrul Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
organizatori: Sala de lectură carte din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ
Mai multe informatii pe site-ul: www.viziteazaneamt.ro
Vizitează staţiunile din Ţinutul Neamţului
Oct 24th
În Ţinutul Neamţului sunt 4 staţiuni balneare şi de recreere aşezate în locaţii ideale cu multă verdeaţă, aer curat şi ape minerale cu proprietăţi miraculoase. Aceste staţiuni sunt:
Staţiunea Durău este situată în comuna Ceahlău, la 9 km de lacul de acumulare Izvorul Muntelui de pe râul Bicaz, la 60 km (pe drumul axial Izvorul Muntelui – Durău) sau 88 km (pe la Piatra Teiului) de municipiul Piatra Neamţ, într-o poiană însorită pe versantul de N – V al Munţilor Ceahlău (Carpaţii Orientali), la o altitudine de 820 m.
Datorită liniştei şi aerului curat de munte, Staţiunea Durău, reprezintă un loc de odihnă şi relaxare pentru turişti. Staţiunea mai este recomandată şi pentru practicarea sporturilor de iarnă pe partia amenajată dar şi pentru tratament (nevroze astenice, stări de slabiciune, anemia, refacere dupa eforturi psihice sau intelectuale etc.)
Staţiunea Bălţăteşti este situată la 34 km de municipiul Piatra Neamţ şi la 11 km de oraşul Târgu Neamţ, pe DN 15 C în centrul comunei Balţăteşti. Aflată într-un cadru natural deosebit cu un climat moderat, staţiunea dispune de izvoare de ape minerale cu un conţinut ridicat în săruri şi importante calităţi terapeutice. Totodata, aceste ape minerale au luat medalii de aur la Paris in anul 1900 dar si la Bucuresti in anul 1906.
Staţiunea Bălţăteşti dispune de 4 hoteluri şi are o capacitate de 500 de locuri. Baza de tratament de la Balţăteşti cuprinde 75 de cabinete unde se desfăşoara servicii medicale balneofizioterapeutice şi de recuperare medicală.
Staţiunea Neguleşti este situată în comuna Piatra Şoimului, la 25 km distanţă de municipiul Piatra Neamţ şi a fost preluată de SC Neamţ Turism Srl, iar în ultima perioadă a fost dotată şi modernizată, obţinându-se astfel autorizaţiile necesare de funcţionare. Staţiunea Neguleşti este cunoscută pentru calităţile terapeutice ale apelor clorosodice, magnezice şi iodurate care tratează o gamă largă de afecţiuni cronice.
În prezent, staţiunea Neguleşti dispune de o capacitate de cazare pentru 118 persoane, în camera de două şi trei locuri sau apartamente cu două sau cinci locuri, iar restaurantul are capacitatea de peste 100 persoane.
Staţiunea Oglinzi este situată la aproximativ 3 km nord de oraşul Târgu Neamţ, la o altitudine de 480 m, într-o zonă cu climat temperat-continental moderat în care domneşte liniştea. Staţiunea dispune de o bază de tratament cu băi calde la cadă, împăchetari cu parafina, băi galvanice, curenţi dinamici, ultrasunete, masaj şi gimnastică medicală. Aici se pot trata afecţiuni reumatismale, ginecologice, dermatologice, afecţiuni ale aparatului respirator, sechele post-traumatice şi nevroze astenice. Pentru petrecerea timpului liber şi pentru distracţii staţiunea Oglinzi oferă diverse posibilităţi, şi anume: club, cinematograf, sală de jocuri mecanice, terenuri de tenis şi de volei, excursii la obiectivele turistice din imprejurimi.
Mai multe informatii pe site-ul: www.viziteazaneamt.ro
Cu bicicleta prin satele Magazia şi Cracăul Negru până la Lacul Cuiejdel
Oct 24th
Traseul porneşte din localitatea Crăcăoani şi trece prin satele Magazia şi Cracăul Negru. Intrarea în ele se face din DN 15 C şi străbate locuri deosebite în care vei constata că timpul parcă a stat în loc. Spaţiul montan cu culmile şi platourile sale adăpostite, marile depresiuni subcarpatice de la poalele munţilor, acoperite cu codri mari, ca şi văile brăzdate de râuri şi afluenţii Cracăului, oferă turiştilor care vin să o viziteze o experienţă unică.
Satele Magazia şi Cracăul Negru impresioneză vizitatorul prin arhitectura tradiţională, casele din lemn, cu învelitori din draniţă şi ornamente din lemn, împrejmuiri din lemn cu stâlpi sculptaţi şi porţi ornamentate.
În aceste locuri s-au păstrat şi preocupările tradiţionale cum ar fi: cultivarea pamântului, horticultura, creşterea animalelor şi comercializarea produselor de natură animală sau vegetală în târgurile din zonă, precum şi producerea şi valorificarea obiectelor de artizanat. O plimbare prin aceste locuri îţi oferă ocazia să cunoşti mai bine tradiţiile şi modul de viaţă al oamenilor din această zonă.
Formele tradţionale de viaţă şi muncă s-au menţinut aici, caii sunt folosiţi într-un mod rudimentar pentru transport, lucrări la pădure sau la câmp, iar zona are o bogată tradiţie în ce priveşte realizarea caselor şi uneltelor din materiale locale după tehnici tradiţionale.
Din satul Magazia traseul se strecoară pe drumul forestier Pârâul Gardului şi continuă până la capătul lui, trecându-se în partea Ocolului Silvic Gârcina. De aici, drumul în serpentine se afundă prin pădurea deasă până se ajunge la lac. Lacul Cuejdel s-a format în mai multe etape pe cursul mijlociu al pârâului Cuiejdel şi este cel mai mare lac de baraj natural din România declarat şi arie protejată de interes naţional.
O plimbare cu bicicleta prin aceste locuri este o alternativă tentantă pentru turişti de a petrece a timpul liber într-un mod relaxant.
Mai multe informatii pe site-ul: http://www.viziteazaneamt.ro
Statiunea Borsec se relanseaza in turismul balnear
Oct 23rd
Oraşul Borsec a organizat la finalul săptămânii, intre 20-22 octombrie a.c. o conferință de informare și promovare a proiectului „Reînnoirea tradiţiilor balneare. Promovarea resurselor şi valorilor turistice şi balneo-climaterice din zona turistică Borsec”, cod SMIS 18261, cofinanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului” Domeniul de intervenţie 5.3 „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare pentru creşterea atractivităţii României ca destinaţie turistică”, cu tema „Efectele terapeutice ale apelor minerale din zona Borsec.
Tematica evenimentului:
-
Prezentarea unui scurt istoric al tradiţiilor turismului balnear în zona Borsec;
-
Evidenţierea efectelor terapeutice ale apelor minerale din zona Borsec;
-
Prezentări de specialitate realizate cu sprijinul reprezentanţilor unor instituţii de profil cum ar fi: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România,Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie;
-
Dezbateri pe teme din domeniul turismului balnear;
-
Evidenţierea investiţiilor realizate în zonă cu scopul de a atrage cât mai mulţi turişti;
-
Prezentarea unor oportunităţi pentru potenţiali investitori, având în vedere derularea proiectului „Realizare centru balneoclimateric multifuncţional”.
Scopul evenimentului:
-
Dezbaterea temei „Efectele terapeutice ale apelor minerale din zona Borsec”, beneficiile aduse de implementarea proiectului;
-
Promovarea Borsecului pentru relansare şi repoziţionare ca staţiune balneoclimaterică de interes naţional şi internaţional;
-
Concluzii care vor sta la baza activităţii de dezvoltare şi promovare a turismului balnear în zona Borsec.
Mai multe detalii pe site-ul: www.romaniaturistica.ro
Piatra-Neamt-Târgul de Toamna
Oct 23rd
In perioada 22-24 octombrie va avea loc la Piatra Neamt cea de-a IV a editie a manifestarii expozitionale “ZileleToamnei”, care se va desfasura la Piata Centrala a municipiului. Devenit de acum traditie pentru judetul Neamt acest eveniment reuneste numerosi producatori de produse traditionale romanesti din mai multe zone ale tarii: Neamt, Suceava, Ramnicu -Valcea, Satu-Mare, Rucar – Bran, Sibiu si Bistrita Nasaud.
Organizatorii evenimentului, Camera de Comert si Industrie Neamt, Primaria Piatra Neamt si Compania Municipala de Investitii Urban pun la dispozitia vizitatorilor o gama variata de produse de sezon care pot fi degustate si achizitionate direct de la producatori. Printre produsele care vor face deliciul manifestarii expozitionale se regasesc: diferite sortimente de branza, berbec la protap, legume, palinca, must, fructe de toamna, dar si produse apicole.
Toate aceste creatii, specialitati si preparate culinare alese prezentate intr-un ambient desavarsit cu natura au rolul de a da posibilitatea oamenilor din diferite zone de a se intalni si de a se cunoaste, dar si de a prelua cu aceasta ocazie din influentele culturale ale locuitorilor din alte regiuni. Tocmai din acest motiv sarbatoarea “Zilele Toamnei” a rezistat in timp si a ajuns in acest an la a IV a editie.
Cei trei organizatori va invita sa petreceti impreuna cu ei trei zile pline de culoare si rod bogat, la sarbatoarea “Zilele Toamnei” din Piatra Neamt intre 22 si 24 Octombrie si sa fiti alaturi de producatori si mesterii populari care duc mai departe traditiile romanesti.
Mai multe informatii pe site-ul: www.viziteazaneamt.ro
Proiect de 6 mil. lei pentru crearea si modernizarea infrastructurii din Sugas Bai
Oct 22nd
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a semnat pe 30 septembrie un contract de finantare prin Programul Operational Regional pentru un proiect de peste 6 mil. lei care vizeaza imbunatatirea infrastructurii de agrement din Sugas Bai.
Proiectul Crearea si modernizarea infrastructurii de agrement Sugas Bai, municipiul Sfantu Gheorghe, jud. Covasna – utilitati publice private va contribui la cresterea durabila a turismului de interes local si regional, prin modernizarea si dezvoltarea structurilor balneare si de agrement din zona de agrement Sugas Bai: teren de minigolf, teren de tenis, teren pentru sporturi extreme, bazin de agrement, baza de tratament, spatii de agrement si mofeta.
Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe parcursul al 12 luni, este de peste 6 mil. lei din care valoarea finantarii nerambursabile este de peste 1,5 mil. lei.
Proiectul Promovarea a opt produse turistice din judetul Covasna vizeaza Biserica Catolica din Ghelnita, Muzeul Haszmann Pal din Cernat, Biserica Reformata din Biborteni, Muzeul Breslelor din Targu Secuiesc, Biserica Reformata din Ilieni, Calea ferata forestiera si planul inclinat de la Covasna-Comandau, situl Ciomad-Balvanyos si Mestecanisul de la Reci, obiective care au un potential urias de a deveni cele mai importante atractii turistice ale judetului pentru turistii romani si straini.
Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe parcursul al 18 luni, este de peste 950.000 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de aproape 700.000 lei.
In total, ministerul a semnat vineri contracte de finantare pentru 7 proiecte din judetul Covasna, printre care si unul care vizeaza reabilitarea unor strazi din Sfantu Gheorghe.
La nivelul judetului Covasna au fost semnate, pana in prezent, 33 de contracte de finantare prin Programul Operational Regional, in valoare totala de 125,83 milioane lei, din care 85,48 milioane lei reprezinta fonduri europene nerambursabile.
Mai multe informatii pe site-ul: www.dailybusiness.ro
Domeniul schiabil din Poiana Brasov se extinde
Oct 21st
Turiştii care vor veni la schi, iarna aceasta, în Poiana Braşov vor recunoaşte cu greu staţiunea: toate cele şapte pârtii existente au fost extinse, iar pentru interconectarea lor au fost amenajate alte cinci noi pârtii. Mai mult, pe lângă cele opt instalaţii pe cablu deja existente, urmează să fie construite două noi telescaune. Autorităţile locale se aşteaptă ca investiţiile de peste 120 de milioane de lei să nu schimbe doar “faţa” staţiunii, ci mai ales să aducă un număr mult mai mare de turişti.
Astfel, cel puţin 6.000 de turişti se vor adăuga zilnic, în sezonul de iarnă, celor deja obişnuiţi să-şi petreacă vacanţele aici. Pentru extinderea domeniului schiabil au fost defrişate 28 de hectare, iar, în total, din această iarnă vor fi 23,9 kilometri de pârtii, în loc de 13,8 kilometri cât sunt acum.
În staţiunea Poiana Braşov există acum şapte pârtii de schi (Lupului, Sulinar, Sub Teleferic, Drumul Roşu, Kanzel, Stadion, Bradul), trei feluri de instalaţii pe cablu (telecabinele Kanzel şi Capra Neagră şi telegondola Postăvarul Expres) şi cinci teleschiuri. Din decembrie, însă, domeniul schiabil va fi mai mare cu încă cinci pârtii ce însumează în total 10,1 kilometri, iar acestea vor face legătura între pârtiile Lupului şi Ruia, între Lupului şi Postăvarul, Ruia şi Sulinar, Drumul Roşu şi Sub Teleferic şi între Lupului şi Stadionului.
Avantaje şi profituri aduse de noile amenajări
Astfel, în week-end s-ar putea consemna până la 3.000 de turişti, adică 6.000 pentru cele două noi instalaţii. Având în vedere că o urcare costă între 6 şi 8 lei, încasările operatorilor de cablu ar putea fi de cel puţin 48.000 de lei (sau 1.000-1.200 de euro) pe zi.
Şi, cum sezonul de schi 2011-2012 se anunţă a fi destul de lung (peste 90 de zile), operatorii se pot aştepta la încasări de până la 100.000 de euro per total – desigur, cu condiţia ca gradul de ocupare a instalaţiilor să fie spre maxim în fiecare zi. Oricum, pentru întreaga staţiune, un plus de 6.000 de turişti înseamnă tot atâtea echipamente închiriate, meniuri în restaurante sau pahare cu ceai, vin fiert ori limonadă, respectiv o creştere substanţială a încasărilor la nivelul fiecărui agent comercial prezent în această zonă.
Cu totul, noi 10 instalaţii de transport pe cablu vor deservi turiştii: două telecabine, o telegondolă, cinci teleschiuri şi două telescaune. 24 de tunuri de zăpadă vor înzăpezi pârtiile din Poiana Braşov, fiind alimentate cu apă din noul lac de acumulare.
Capacitatea maximă a lacului de acumulare este de 122 de mii de metri cubi de apă. Cu această apă se va produce zăpadă pentru 60 de hectare.
Echipamente montate cu elicopterul
11 specialişti slovaci, ajutaţi de un elicopter rusesc MI 171, au reuşit să planteze stâlpii pentru instalaţia pe cablu de pe Pârtia Ruia. Operaţiunea s-a desfăşurat cu o viteză uimitoare, fiecare stâlp fiind legat, săltat, ridicat, purtat în aer şi coborât cu precizie în fundaţii – totul în mai puţin de 10 minute. Operaţiunea a costat circa 250.000 de euro şi a continuat cu instalaţia pe cablu de pe Pârtia Lupul.
Elicopterul a fost pilotat de doi comandori, iar la sol erau căţăraţi pe schele 5 alpinişti utilitari antrenaţi în montarea instalaţiilor pe cablu. În timp ce stâlpii erau aşezaţi în şuruburi, alţi specialişti strângeau piuliţele. “Ambele instalaţii de transport pe cablu se montează cu elicopterul. Fiecare are nouă stâlpi, fiecare cu greutate între 2.500 şi 4.500 de kilograme”, ne-a declarat ing. Laszlo Naghi, directorul general adjunct al societăţii constructoare.
Elicopterul este alimentat pe o platformă amenajată în faţa Hotelului Sportul, apoi se ridică în aer, ajunge în pădure de unde preia stâlpii şi accesoriile necesare, pentru a le duce apoi, bucată cu bucată, până la locurile stabilite pentru montarea lor. Până la locul de depozitare, stâlpii au fost aduşi, din Austria, pe trailere.
Peste stâlpi au fost montate cu aceeaşi repeziciune bateria de role pe care vor aluneca telescaunele cu patru locuri, chiar din luna decembrie. Întreaga operaţiune a fost supervizată de la faţa locului chiar de administratorul firmei de construcţii care amenajează domeniul schiabil din Poiana Braşov, pilotul singurei echipe româneşti de Dakar, Marcel Butuza. “Este pentru prima dată în România când se instalează o instalaţie pe cablu cu elicopterul, pentru că este foarte dificil să aduci aici macaralele. În fiecare zi sunt aici ca să controlez şi să verific mersul lucrărilor. Avem o perioadă foarte scurtă pentru execuţie. Vreau să mă asigur că toate lucrurile merg conform planurilor”, ne-a precizat Marcel Butuza.
250.000 de euro, transportul cu elicopterul
Întreaga operaţiune a costat 250.000 de euro, elicopterul urmând să continue azi operaţiunea pe pârtia Lupul. Costurile au fost cuprinse în bugetul de 27 de milioane de euro, alocat de Ministerul Dezvoltării şi de Primăria Braşov, pentru modernizarea pârtiilor din Poiana Braşov. “Până acum suntem în grafic, sper să ne ajute vremea şi să parcurgem şi etapa de montare a stâlpilor şi echipamentelor pentru instalaţia de transport pe cablu. Lacul este aproape gata, în următoarele zile îl vom finaliza. Sperăm ca în decembrie să utilizăm domeniul schiabil”, ne-a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.
Pârtii pentru jocurile olimpice
“Pe lângă investiţia în sine, care înseamnă foarte mult din punct de vedere economic, modernizarea domeniului schiabil înseamnă şi pârtii care să corespundă din punct de vedere al standardelor desfăşurării unor competiţii mondiale. Desfăşurarea FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European – n.r.) ne va ajuta şi ea în vederea depunerii candidaturii noastre pentru Jocurile Olimpice din 2022. Totodată, sperăm să mărim numărul turiştilor care vor poposi aici cu câteva sute de mii”, a mai explicat primarul.









