Pentru că eu șomez în calitate de călător, m-am gândit să scriu despre călătoria altora. Adică a părinților mei, care și-au zis că dacă fiica lor și-a făcut de cap astă-vară prin Europa, cu bicicleta, să nu fie mai prejos, și să-și facă și ei de cap, cu mașina, prin țară.

Astfel, în premieră în familie, părinții mei s-au pus la drum, cu un traseu de toata frumusețea.

Tg. Mureș – Grădiștea de Munte – Densuș – Băile Herculane – Orșova – Drobeta-Turnu Severin – Horezu – Transalpina – Tg. Mureș2

Și nu s-au pus la drum oricum, ci stilat: cu un brunch (mai pe românește, o masă câmpenească) organizat cu ceva timp înainte de plecarea lor de Transilvanian Brunch la Pelișor (Sibiu).

Apoi, relaxați și cu planuri mari, s-au îndreptat molcom spre unul din cele mai frumoase și mai puțin promovate locuri din România, după părerea mea, pe care eu l-am admirat în două rânduri: județul Hunedoara. S-au lăsat încărcați de energie la Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte), apoi au admirat zidurile de piatră ale bisericii de secol XIII din Densuș (încă neinclusă pe lista patrimoniului mondial alcătuită de UNESCO).

Au continuat în jos spre Băile Herculane. Pornind de aici, au reușit să vadă ceea ce eu am în plan de câțiva ani: Cheile Nerei-Beușnița, cu lacurile de un albastru aproape ireal și cu cascadele fascinante. Tot din Herculane au pornit-o și spre cascada Bigăr și spre valea Rudăriei (Eftimie Murgu) unde au văzut cele 22 de mori de apă cu ciutură rămase în picioare și încă în folosință. Pe-aici și-au făcut niște selfie-uri și mi le-au trimis, ca să nu uit de ei; m-au supus și la un test de cunoștințe generale, cu o poza blurată cu o arătare – tata a vrut să se convingă că știu cum arată o viperă!

De la Băi s-au îndreptat spre Orșova, unde au poposit pentru a profita de un drum cu vaporașul pe Dunăre și, din nou, nu oricum, ci invitați de Ioan Bocșa. Pentru cine nu știe cine-i Bocșa, apăi aflați că-i unul din ăia de cântă muzică populară ardelenească. Cică s-o întâmplat să fie invitat de primarul Orșovei la un eveniment. Ai mei au ajuns la debarcader tocmai când participanții la eveniment, în frunte cu primarul, se pregăteau de plecare. Și i-or chemat și pe ei. Uite-așa au văzut cazanele Dunării, chipul lui Decebal și mănăstirea Mraconia – gratis –, și din nou au făcut niște poze pentru mine! No, așa să tot pici pe nepusă masă!

După care au continuat până la Drobeta, unde au băut cea mai bună limonadă ever, la cafeneaua Ada-Kaleh, plus un pahar de bragă. Au fost atât de bune încât m-au bătut și pe mine la cap să mă duc să le gust. Și au avut dreptate!

De la Dorbeta, au urcat prin Oltenia spre Horezu, unde s-au învârtit ceva până au găsit cazare. Pentru că, în afară de Băile Herculane, nu au avut ceva rezervat nicăieri. Ca să fie mai palpitant (mai ales când se face seară și nu știi unde dormi, iar bancheta din spate a mașinii nu e o opțiune)! Apoi au trecut în Transilvania, spre casă, pe Transalpina (unde mama a pozat ca pentru Vanity Fair, cu o maramă oltenească pe cap, exact în locul ala unde-și face toată lumea poze pentru că se vede superb în vale).DSCN0431

Sunt sigură că ei au trăit totul altfel decât ca pe o înșiruire de opriri, așa cum am redat eu aici. Însă de ce am vrut să spun toate astea? Pentru că traseul ăsta prin țară a fost pentru ei ceva inedit din mai multe puncte de vedere. S-au pornit într-o ”excursie” fără copil sau alte ”ajutoare” după mulți ani, au știut ce vor să vadă, însă s-au lăsat duși de val în ce privește cazările și mesele (iar părinții mei sunt comozi din fire), cam 90% din tot ce-au văzut a fost nou, au descoperit locuri în care eu încă n-am ajuns (deși hălăduiesc mai mult ca ei), au făcut o grămadă de poze, care mai de care mai neclare si mai imperfecte, dar sunt ale lor, s-au convins că se poate și așa (adică pe cont propriu și oarecum la voia întâmplării) și le-a trezit apetitul pentru mai mult din România (încât pentru 2016 mama se gândește la un traseu care să includă culele din Oltenia).

Chapeau!