[Translate]

În rândurile ce urmează, despre o altfel de călătorie. Una educativă, legată de un spațiu din București, și anume de Muzeul Zambaccian.

Nu știu sigur cât de prezent este în ghidurile turistice pentru străini; însă apare pe Trip Advisor cu 86% review-uri excelente, restul bune. Și totuși, muzeul are doar câțiva vizitatori pe săptămână, pe care îi numeri pe degete. Perioada de vârf este, desigur, mai-septembrie, perioada concediilor în care mai vin și străini. În rest, cam bate vântul.

Într-un spațiu intim, călduros, pe cât de mic, pe atât de ofertant, se pot admira peste 300 de obiecte (colecția privată a lui Krikor Zambaccian): pictură, sculptură, mobilier și grafică. Periplul prin casa-muzeu, din arcadă în arcadă și din cameră în cameră vă poartă pașii prin pictura românească de sfârșit de secol XIX până dincolo de interbelic, cu câteva opriri la impresioniștii francezi sau englezi, totul presăt pe ici, pe colo cu sculpturi de Oscar Han, Brancuși sau D. Paciurea (în curtea din față). Primăvara, din câte ne-a povestit un supraveghetor, e o adevărată plăcere să stai în grădină, printre tradafiri, sub un vișin sălbatic. Subsolul, în fosta cramă-bucătărie, prelungește experiența cu alte câteva picturi care nu și-au găsit locul în încăperile principale. More >