În rândurile ce urmează, despre o altfel de călătorie. Una educativă, legată de un spațiu din București, și anume de Muzeul Zambaccian.

Nu știu sigur cât de prezent este în ghidurile turistice pentru străini; însă apare pe Trip Advisor cu 86% review-uri excelente, restul bune. Și totuși, muzeul are doar câțiva vizitatori pe săptămână, pe care îi numeri pe degete. Perioada de vârf este, desigur, mai-septembrie, perioada concediilor în care mai vin și străini. În rest, cam bate vântul.

Într-un spațiu intDSC_0234im, călduros, pe cât de mic, pe atât de ofertant, se pot admira peste 300 de obiecte (colecția privată a lui Krikor Zambaccian): pictură, sculptură, mobilier și grafică. Periplul prin casa-muzeu, din arcadă în arcadă și din cameră în cameră vă poartă pașii prin pictura românească de sfârșit de secol XIX până dincolo de interbelic, cu câteva opriri la impresioniștii francezi sau englezi, totul presăt pe ici, pe colo cu sculpturi de Oscar Han, Brancuși sau D. Paciurea (în curtea din față). Primăvara, din câte ne-a povestit un supraveghetor, e o adevărată plăcere să stai în grădină, printre tradafiri, sub un vișin sălbatic. Subsolul, în fosta cramă-bucătărie, prelungește experiența cu alte câteva picturi care nu și-au găsit locul în încăperile principale. Cu puțin noroc, vedeți și locul în care exista, pe vremuri, un lift interior care ducea mâncarea gătită la bucătărie familiei Zambaccian, care locuia la etaj. Pentru că pe vremuri, doar parterul era muzeu…

Am constatat, în urma unor discuții legate de experiențe în muzee din România, că unul din praguri îl constituie supraveghetorii. Cel puțin în Zambaccian ei nu stau în coasta ta; dimpotrivă, sunt discreți și deschiși la propuneri de programe alternative de vizitare, mergând pe concepția de a se comporta ca și când ei înșiși sunt vizitatori. Sistemul de siguranță își face treaba, iar cei patru supraveghetori te însoțesc cu privirea de la distanță, înțelegându-se din priviri într-o situație sau alta (e-adevărat că și spațiul o permite).

Împreună cu elevi de la mai multe licee bucureștene, am încercat, printr-un proiect finanțat cu fonduri europene, „Noi suntem orașul. Voluntariat avizat”    să retrezim interesul pentru acest muzeu. De ce tocmai acesta? (m-a întrebat unul din supraveghetori). Am avut mai multe opțiuni, însă l-am ales pentru că, în urma unei vizite ne-am simțit cel mai „acasă”.

Desigur, la muzeu nu ești acasă. Dar sunt muzee în care, involuntar, te simți bine primit. Sunt muzee care, în ciuda faptului că ești pasionat de subiect, nu te simți în largul tău. Sunt muzee care nu reușesc să-ți trezească interesul sub nicio formă. Confortul personal, senzația de a avea timpul și spațiul personal pentru a privi în voie, de a înțelege un exponat, de a-ți forma o oDSC_0406pDSC_0507inie critică, sunt importante în muzeu. În plus, pentru a trece pragul celor 7 secunde de vizualizare (media pe care, se pare, că o petrece un vizitator în fața unui exponat), avem nevoie de niște imbolduri care să ne facă să prelungim acțiunea de privire, care să ne dea niște teme de reflecție, poate chiar care să ne încurajeze să dezbatem o temă acolo, pe loc, cu alți vizitatori.

Rezultatul este un „instrument” de vizitare, o broșură, care poate însoți vizitatorul. Fără a se dori excluderea unor exponate în favoarea altora, s-a urmărit oferirea de informații suplimentare și o mai mare implicare a vizitatorului în experiența vizitării.

E-adevărat că este nevoie de puțină răbdare pentru a parcurge muzeul folosindu această broșură. Dar, până la urmă, în muzeu nu ar trebui să alergăm ca nebunii, lăsând exponatele să treacă precum niște flash-uri prin fața ochilor. Pe de altă parte, un astfel de instrument nu ar fi folosit în eveniment de genul „Noaptea muzeelor”. Însa Zambaccian nu e deschis în „Noaptea muzeelor”…

Va încurajez să mergeți la Muzeul Zambaccian, să încercați o vizită în largul vostru; vă încurajez să mergeți și a doua oară, să folosiți broșura amintită. Vă garantez că experiența va fi alta și că veți vedea, chiar și la o a treia vizită, detalii neobservate anterior. Va încurajez să spuneți mai departe despre experiența voastră în muzeu. Și vă încurajez să vă îndreptați atenția și spre muzee mai puțin cunoscute, din București (gen Muzeul Tehnic, Casa Bacovia, Casa Nottara, Muzeul Harților) și din România, și nu doar de „Noaptea muzeelor”. Vizitați, vizitați, vizitați!

The following two tabs change content below.

Sinziana