Am vazut de curand un trailer (mai degrabă un scurtmetraj) al proiectului “Planeta Petrila” regizat de Andrei Dăscălescu. Poate voi știați de proiect; eu nu știam…Untitled

Pe scurt, este despre un oraș care riscă să moară încet pentru că mina de cărbune, principalul motor al locului (pentru locuri de muncă, importanță financiară și vizibilitate în perimetrul zonei) s-a închis pe 30 octombie 2015.

Mai pe larg, proiectul vorbește despre drama prin care trec toate orașele fost industriale de care socientatea de consum s-a debarasat pentru că sunt prea cenușii, prea greoaie, prea neproductive, prea anacronice cu trendul businessului actual. Mai întâi a fost cărbunele, apoi au venit exploatatorii, apoi s-a creat infrastructura și treptat s-a construit comunitatea din jurul minei. Acum că exploatarea a încetat, comunitatea a rămas cu un gol identitar, format în 156 de ani de exploatare, care cu greu va putea fi înlocuit. Iar orașul a rămas cu fantoma de beton a ansamblului de cladiri unde se desfășura exploatarea cu toate activitățile implicate și cu nostalgia amintirilor.

Imediat au intrat pe fir vânătorii imobiliari sub pretextul ecologizării zonei, astfel că s-a început demolarea în incinta ansamblului, clădiri cu o semnificație arhitecturală, istorică și de arheologie industrială care pe puțini interesează. La oameni un s-a gândit nimeni.

Dar…

Unde există o dorință, se găsește și o cale. Artistul Ion Barbu a încercat aducerea orașului în atenția publică prin revitalizarea la nivel cultural, organizând evenimente în incinta ansamblului minier. În același scop, s-a și inițiat schimbarea destinației unor clădiri prin redenumire și retușare artistică, cu colaborarea unor arhitecți.

S-a reușit clasificarea parțială a clădirilor și includerea lor în patrimoniul industrial și oprirea demolărilor.

Situația locală a devenit tot mai vizibilă prin intermediul social media, a promovării proiectului în expoziții (Orașe românești în declin încă se mai poate vedea la MNAC pană în octombrie) sau proiecții de film.

Tot Ion Barbu a organizat în Petroșani un Muzeu al Instalatorului Român, în legătură indirectă și cu patrimoniul material existent în Petrila.

În ciuda faptului că această comunitate a fost știrbită de un mod de viață, în ciuda faptului că, foarte posibil, în timp patrimoniul imaterial construit în jurul exploatării miniere va dispărea (cel material a dispărut parțial), orașul este încă viu și poate renaște.