IMG_6913Pentru mine muntele înseamnă, aproape invariabil, urcat niște ore până într-un punct maxim, priveliști faine și aproape niciodată aceleași, 1-2 batoane de susan, o bere, bătături de la bocanci și eventual un pat la o cabană.

 

Pentru mine, Poiana Brașov nu înseamnă munte. Înseamnă doar o stațiune (o fi de munte, de schi, dar la fel de bine poate să fie și de…piscine).

 

Despre ideea de a merge în stațiune probabil că am o concepție defazată, dar o asociez cu hotel, mâncat la restaurant, plimbări de maxim 30 de minute (pentru că atât se întinde o stațiune), mâncat din nou, activități mărunte (gen citit un ziar adevărat), somn, eventual încă o jucărie  chinească luată de la căsuțele de lemn de pe marginea drumului.

 

IMG_6923Am ajuns de curând în stațiunea Poiana Brașov, fără voia mea, dar, din fericire, nu pe banii mei. A fost a doua mea vizită în Poiană, după vreo 20 de ani cred de la prima, din care nu îmi mai amintesc nimic.

 

Despre Poiană, la rece, și fără prea multe păreri consultate, aveam aceeași impresie pe care o am despre Mamaia (în condițiile în care eu mă duc la mare aproape exclusiv cu cortul). În Mamaia am ajuns o singură dată, și atunci iarna (recomand, dar trebuie să fie ger de îngheață apele!). Drept urmare, am evitat Poiana cu succes.

 

După experiență, pot raporta, la cald.
Poiana este o stațiune de familiști. Cu copii. Mici, în general și care urlă, încât uneori te simți ca în parc. Poiana e o stațiune în care e foarte greu să mănânci pentru că trebuie să-ți faci rezervare peste tot, ca și cum ți-ai face programare la doctor. Mai bine îți iei pachețel de-acasă. Sau poți mânca decent și de pe stradă, dacă te mulțumești cu un porumb fiert sau cu un kurtos. Poiana e o stațiune în care mai des schimbi prosoapele decât șosetele (știu că ăsta e serviciul plătit, însă chiar și-așa, există acolo un bilețel care îți spune, voalat, că dacă refolosești prosopul de mai multe ori, nu te vei irita). Poiana e o stațiune care și-a păstrat tradiția: căsuțele de lemn cu kitschuri sunt tot acolo și lăutarii te asurzesc în restaurante, încât ar fi bine să păstrezi orice conversație pentru camera de hotel.

 

Poiana e o bună ocazie să încalți bocancii de 3 sezoane super scumpi de la Mammut, pe care nu îi folosești altminteri, deși e posibil să faci bătături cu ei pe asfalt. Poiana e o stațiune în care poți rămâne în camera de hotel să te uiți la „Vocea României” fără prea multe regrete că ai pierdut ceva important din ce se întâmplă în afară. Poiana e o stațiune unde poți să îți pui și a treia porție din bufetul suedez de la micul dejun, pentru că hotelul îți oferă dacă nu piscină sau saună, măcar o bandă sau o bicicletă medicinală. În Poiană îți poți exersa limba engleză și poți face schimburi interculturale, conversând cu cameristele asiatice. În hotel, poți ieși sa-ți etalezi halatul de baie, și să te simți ca-n București când vezi acele „doamne” care-și fac piața în halate colorate; din păcate, nu vei surprinde pe nimeni, toată lumea are halat la fel.

 

IMG_6914Un element aparte în Poiană sunt indicatoarele cu trasee marcate. Din păcate, nu le-am urmat; am folosit telecabina până pe Postăvaru. Pentru că nu a fost pe banii mei. Poate după ce voi urma acele trasee marcate voi putea spune că în Poiană sunt la „munte”. Deși când voi ajunge pe Postrăvarul și voi vedea mai mulți oameni în cafeneaua stației de telecabină decât în afara ei, voi ști că m-am înșelat.

 

Dar mergeți în Poiană. E de sezon. Măcar cât să mâncați un kurtos cald. Recomand Teleferic Grand Hotel  - cu un aspect subtil de hotel comunist (cum, de alfel, este) la exterior, însă cu servicii pe măsura prețului plătit.

The following two tabs change content below.

Sinziana