[Translate]

Acum niște ani, vreo 4-5 la număr, am aflat că Bucureștiul a avut o centură de fortificații. M-am interesat și am vazut că e vorba despre o serie de forturi și baterii, încă în picioare (majoritatea) și ca se pot vedea. Mi-am făcut planul și am ieșit cu bicicleta…pe centură. Pe Șoseaua de Centură.

Tot ce am reușit în ziua respectivă a fost să dau o tură aproape completă de centură. De văzut, am văzut doar bateria 9-10, probabil cea mai cunoscută și cea mai accesibilă.

Cam dupa un an, am mai avut o încercare de a vedea o baterie, 14-15 (tot cu bicicleta am ajuns pe-acolo), dar cel care organizase nu a reușit să dea de intrarea exactă și am abandonat.

Acum am reușit, în sfârșit, prin inițiativa lui Andrei Bergheș (Arhiva de geografie) să văd 5 baterii și 2 forturi. Adică 7 obiective din totalul celor 31 care încă există (pentru că 4 baterii au fost distruse complet, iar un fort este parțial explodat). Construite între 1884-1895, cele 36 de forturi și baterii trebuiau sa alcătuiască o centură în jurul capitalei pentru apărarea împotriva atacurilor rusești. Forturile au fost numerotate de la 1 la 18, în sensul acelor de ceasornic, începând cu More >