Am întâlnit în călătoriile mele oameni care nu știau ce e un lup; care nu știau ce e un urs. Adică nu văzuseră, nu aveau nicio imagine și nu-și puteau închipui cum arată, cum se mișcă, ce fac. De curând am întâlnit oameni care nu înțelegeau ce e primăvara; nu știau ce înseamnă înmugurirea, topirea zăpezilor, să vezi cum răsare o floare, sau cum prinde viață natura. Pur și simplu pentru că la ei nu există lupi, urși sau primăvară…

Și de fiecare dată m-am gândit că sunt binecuvântată să trăiesc în România.

Cred că documentarul „România neîmblânzită” ar trebui privit cu mintea precum o foaie albă pe subiectul ăsta, astfel încât orice se vede pe ecran să nu fie influențat de nimic din ce există sau deja știm din realitatea. Și cu teama propriei noastre ipocrizii.

De altfel, e un documentar excelent pentru străinii care nu știu nimic despre România, ca mijloc de promovare. Pentru români, este un fel de redeschidere a ochilor (la modul foarte general).

Pe scurt, documentarul surprinde în imagini superbe (atât calitativ, cât și de conținut) viața sălbatică din Carpați și din Deltă, cu o oprire scurtă și în zona de deal. Peisaj, floră, faună, ciclurile vieții sălbatice, comportamente, câteva particularități + un epilog-manifest. Nimic clișeizat. Într-un moment în care România e bombardată de făcături, imaginile astea sunt cât se poate de sincere și de naturale. Ți se ridică părul la unele scene și rămâi cu ochii beliți la ecran.

Au fost mulți copii în sală când m-am dus eu și multe proiecții sunt în mijlocul zilei tocmai pentru a atrage publicul tânăr. Documentarul poate constitui un material educativ foarte bun. Unde mai pui că vocea a lui Rebengiuc spune o poveste liniștitoare. Iar copiii, contrar așteptărilor mele, n-au scos un pâs!

Jos pălăria pentru efortul din spatele camerelor, pe care uneori mi-l închipui precum un bungee jump în reluare, cu adrenalina pompând constant în vene nu 2-3 minute, ci poate 2-3-4 luni până la obținerea materialului de care e nevoie.

Pe de altă parte… Trebuie să recunoaștem că noi, românii, nu prea avem niciun merit pentru acest documentar, productorii fiind britanici. Adică din țara aia al cărei prinț ne-a făcut mai multă publicitate pozitivă decât suntem noi în stare să ne facem. Dacă e să ne luăm după epilogul perfect adevărat, n-avem chiar niciun merit pentru geografia țării noastre. Finanțare românească? Păi Auchan România face parte dintr-un concern cât se poate de francez. Și, precum zice cântecul, isn’t it ironic că un jucător foarte important din piața de consum (deci care te gâdilă zi de zi, fără oprire, cu program de dimineața până seara, la demonul ăla care-ți dictează să cumperi orice, oricât, oricum, că dispare, că-ți lipsește etc. etc.) te invită la un consum responsabil? S-or fi gândit că-și spală păcatele cu epilogul care îți spune că natura nu ne datorează nimic, dar că noi datorăm enorm naturii (iată, inclusiv faptul că se fac bani pe crâca ei). Iar reclama cu finanțarea apare atât la început, cât și la final. Astfel că cineva din sală devenise brusc fan Auchan, la creditele de la sfârșit…

Documentarul apare într-o perioadă în care românii plesnesc de sănătate și nu mai pot de fericire că le-a crescut salariul (unora, desigur), care le permite (ghici ce?) să consume și mai mult; într-o perioadă în care exploatările forestiere s-au înmulțit și în care intrarea cu bocanci în zonele virgine este la ordinea zilei; în care imobiliarele cresc, în care dezastrele ecologice nu mai mișcă aproape pe nimeni.

România neîmblânzită este atât de accesiblă nouă, tuturor, încât ne este lene să ne mai gândim la ea. Dacă ne place România neîmblânzită, trebuie să încercăm să o cunoaștem, să o cercetăm, să o admirăm cu umilință, să o protejăm prin tot ceea ce facem -printr-un consum responsabil, în general. Îmi vine acum în minte mesajul arborat deasupra Roșiei Montane, la începutul proiectului de exploatare: „stăm pe aur și murim de foame” .