Sursa:Agerpres.ro

Este o zona mai putin cautata si prea putin promovata, pe nedrept. Poate din cauza distantei de un  punct cu adevarat turistic, poate din cauza zonei aride sau a falsei impresii ca regiunea este saraca in atractii sau provocari pentru turisti.

In zona se ajunge fie cu bacul, pe la Braila, fie pe un drum cu hartoape, in compania unui peisaj mediteranean – campie arsa cat vezi cu ochii si cateva dealuri ici, colo. Satele sunt putine, casele saracacioase, semn ca viata in zona nu este deloc usoara. Daca se mai intampla sa treci pe-acolo si cu o namila de autocar, cum a fost cazul nostru, sa tulburi linistea unei zile de sambata a satenilor, esti privit cu mirare si nedumerire.

Ai zice, la prima vedere, ca nu e locul potrivit pentru un weekend, daramite pentru un concediu. Si totusi, turistii sunt  primiti cum se cuvine (e-adevarat ca noi ne-am anuntat prezenta) si am aflat ca au chiar si cateva activitati, in cazul in care se “ratacesc” prin zona.

Punctul nostru de plecare a fost micul oras Macin. Ca sa nu pornim cu burta goala, am poposit la Crama Dobrogeana. O primire foarte calduroasa din partea celor de acolo, care ne-au asteptat nu cu o degustare, ci cu mancare si cu vin fiert facut special pentru noi (pentru ca in zona nu se beau asemenea amestecaturi, lipsite de savoare pentru adevaratii iubitori de vinuri bune). Trebuie spus ca producatorii locali se mandresc cu 14 soiuri de vin, care mai de care mai aromate si mai parfumate, din podgoriile Sarica-Niculitel. Pentru doritori, se pot organiza, contra cost desigur, degustari, la care se serveste mancare specifica locului. Degustarile sunt insotite de o vizita a cramei si a Pivnitei lui Terente, unde se pot vedea si cateva exemplare de fauna din zona sau specifice Romaniei.

De la crama mai sunt cativa kilometri pana la Manastirea Macin, care poarta hramul Izvorul Tamaduirii. De aici se urca usor pe culmea muntelui pe traseul cunoscut drept Culmea  Pricopanului, care, in mod normal ar dura 3-4 ore.

Iarna cea mai mare provocare este vantul crunt, care ataca din toate partile, incepand de la drumul ce duce dinspre crama spre manastire, continuand cu urcusul si apoi pe (impropriu spus) creasta. Pentru ca zona este in camp deschis si nu exista loc de adapost. Daca muntii nu ne-au impresionat prin inaltimi halucinante sau greu de cucerit, vantul s-a dovedit un dusman mai mare decat ne-am fi inchipuit. In zadar am cautat sa ne ascundem dupa bolovanii cu aspect de megaliti preistorici. Rafalele ne gaseau oriunde.

Si tocmai pentru ca era iarna, nu am putut sa ne bucuram de bogatia vegetala a Parcului National Muntii Macinului, care include peste 1.000 de specii, printre care si una specifica, si anume, clopotelul dobrogean. Nici n-am avut ocazia de a ne intalni cu vreo testoasa dobrogeana (specie protejata). In schimb am vazut soimi dunareni (de asemenea protejati).

In conditii climatice mai blande, traseul facut de noi este foarte accesibil, asemanator unei plimbari mai lungi. De asemenea, pentru cei mai curajosi si mai dornici de aventura, in Parcul Muntii Macinului se practica cicloturismul! Traseele sunt multe si destul de solicitante. Cei inscrisi pot opta si pentru o degustare de vinuri la crama despre care am pomenit, pentru circa 5 euro/pers.

Daca este vara si vreti sa incercati altceva, exista posibilitatea unei plimbari cu vaporasul pe Bratul Macin (o “plimbarica” de doar cinci ore) sau a unui zbor cu parapanta. De asemenea, la 25 km distanta de Macin, in satul Cerna, iubitorii de cai pot face echitatie pentru 10 RON/ora (15 RON in weekend).

Pentru un plus de adrenalina, trebuie spus ca in zona este foarte temut asa-numitul balaur dobrogean – un soi de sarpe foarte lung (cca 6 metri) si gros (cca 30 cm), cu anumite caracteristic specifice (niste colti in zona capului), care apare pe nepusa masa pe langa gospodariile oamenilor, in cautare de hrana (animale mai mici…sau mai mari) si care a dat nastere mai multor legende…

Brusc, micul parc si dealurile Macinului devin mai interesante cand auzi astfel de povestii…Insa pentru un concediu linistit, relaxant, departe (chiar foarte departe) de tot ce inseamna agitatia orasului, poluarea, zgomotul agasant al muzicii din difuzoarele masinilor, mirosul de mici sau gratare, Parcul National Muntii Macinului este un mic tezaur ce isi asteapta cautatorii.

A fost nevoie de cativa ani pentru refacerea in intregime a cabanei. Deci cei care doresc si au placerea, pot beneficia de servicii de calitate ”proaspete”, daca se poate spune, fiindca inaugurarea noii cabane a avut loc in vara anului 2011.

Accesul spre cabana se poate face fie direct de pe DN1, cu masina personala (dinspre Brasov sau dinspre Valenii de Munte), fie printr-o plimbare de circa 2-2.5 ore de la cabana Muntele Roşu (de asemenea uşor accesibilă cu maşina din localitatea Cheia), marcaj banda galbena.

Se vede faptul ca totul este nou: mese si banci din lemn inca intacte, gard frumos, holuri curate, camere asemenea. Terasa te imbie sa stai la o bere, la soare, chiar si iarna. Intrarea se face pe o usa care imita o jumatate de butoi, la exterior, iar pe interior este captusita cu blana. Probabil acesta este singurul detaliu mai rustic (si mai excentric in acelasi timp), pentru ca in rest totul inspira modernitate.

Turistii pot alege tipul de camera dorit, cu doua sau mai multe paturi. Unul dintre cele mai mari avantaje ale cabanei este faptul ca majoritatea camerelor au baie proprie; da, cu tot ce trebuie in ea, de la sapunuri si sampoane la limba perie de pantofi! – detalii mai rar intalnite la o cabana de munte. Nu punem la socoteala termopanele care sunt peste tot. Ar mai fi televizoarele din camere, prosoapele (cate trei randuri pentru fiecare client, pe marimi), caloriferele reglabile si…lenjeria curata in care nu ti-e sila sa dormi. De mentionat si sala de jocuri de la subsolul cabanei, cu masa de ping-pong si fotbal.

Preturile sunt de asemenea accesibile pentru orice buzunar, mai ales ca in timpul saptamanii sunt mai mici decat in weekend. Un pret mediu ar ajunge la 35-40 RON/pers, in functie de cate paturi are camera si de perioada aleasa.

Tot in categoria preturi trebuie inclus meniul, destul de variat, si de modic la calculul final. Personalul este amabil, mancarea vine destul de repede si este calda. Un amanunt de amintit ar fi acela ca in restaurant nu se pot consuma produse aduse din afara (lucru oricum intalnit si in alte unitati de cazare).

De asemenea, ar mai fi de amintit faptul ca cei care vin la cabana si nu au dispozitia necesara sa faca o plimbare pana pe varful Ciucas (1954m), atat de aproape – si totusi atat de departe pentru unii – se gasesc de inchiriat table sau rumy, la pretul de 5 RON/ora. Panorama este extraordinara deci este loc de poze destule.

Cabana este ideala pentru o evadare de weekend, mai ales pentru cei din zona Bucurestiului sau a Brasovului care vor altceva decat supraaglomeratele statiuni de pe Valea Prahovei. Pot merge la Ciucas si cei care carora le este dor de putina miscare, ca sa faca traseul pe jos, si cei mai comozi, care prefera urcarea cu masina. Probabil, datorita accesibilitatii se va popula cat de curand si aerul degajat pe care-l avea cand am vizitat-o noi se va evapora.

Pentru a reuşi să înţelegi un loc, pentru a şti cum să-l  priveşti şi de ce să-l apreciezi, trebuie să încerci să-l cunoşti  puţin înainte. Un loc străin, în mijlocul căruia aterizezi nepregătit, poate să te dezamăgească sau, pur şi simplu, să nu îţi spună mare lucru.  Locul şi povestea din spatele lui sunt indisociable. O fotografie frumoasă, prelucrată în photoshop, e drept,  te atrage, însă  nu este nici pe departe suficientă pentru a-ţi garanta o experienţă culturală intensă.

Vara trecută, când am ajuns în Sulina, eram mai mult decât pregătită. Citisem fascinată despre istoria oraşului, despre cele şase străduţe paralele ale sale numite prin numerotare (după modelul newyorkez), despre toate legendele locului şi despre tot ceea ce se putea vizita sau face în zonă.  Îmi doream de mult să fac această excursie şi o tot amânasem. Deşi a trecut un an de atunci, deşi am vizitat o mulţime de alte locuri minunate din diferite ţări ale lumii, ştiu că Sulina (sau pe numele ei  iniţial, de fată frumoasă, Selina) va ramâne mereu locul în care voi fi tentată să mă întorc.

Sulina, primul oraş european

Partea cea mai interesantă din istoria Sulinei, şi totodată cea care şi-a lăsat puternic amprenta asupra oraşului,o putem delimita temporal între anii 1856 şi 1939. Perioada menţionată coincide cu durata de existenţă a Comisiei Europene a Dunării (C.E.D.), un organism alcătuit din reprezentanţi ai Marii Britanii, Frantei, Austriei, Germaniei (Prusiei), Italiei (Sardinia), Rusiei si Turciei.  Această instituţie a stat practic la baza conceptului actual al Europei Unite, motiv pentru care Sulina este supranumită adesea Europolis sau primul oraş european.

Înfiinţarea C.E.D.  a avut numeroase implicaţii  asupra Sulinei, favorizând o dezvoltare economică rapidă şi un spirit multicultural unic în Europa, la acea vreme. Pentru a vă face o idee, în oraş functionau un numar de 9 reprezenanţe consulare, credinţele religioase se manifestau în cadrul a 4 biserici ortodoxe (dintre care 2 româneşti, una rusească şi una armeană), un templu evreiesc, o biserică anglicană, o biserică catolică, una protestantă şi 2 moschei , iar procesul educaţional era asigurat prin 2 şcoli greceşti, 2 românesti, o şcoala germană, una evreiască, o scoala profesională de fete şi un institut englez de marină.

La sfârşitul secolului XIX,  aproximativ jumătate dintre cei 4889 locuitori  ai Sulinei erau greci, urmaţi de români,  ruşi, armeni, turci, austro-ungari, evrei, albanezi, germani, etc.  Astfel, documentele oficiale erau redactate în limbile franceza si engleza, iar limba de comunicare era greaca.

Sulina astăzi

Din peisajul urban înfloritor al acelei epoci (1200 de case, prăvălii, mori, drumuri moderne, teatru de 300 de locuri, uzină de apă, club diplomatic, şcoli, reprezentanţe consulare, etc.) astăzi a mai rămas, din păcate, foarte puţin. De vină este nu numai, cel de-al doilea Război Mondial, care a atras după sine desfiinţarea C.E.D. şi bombardamente ce au provocat daune majore (60% dintre clădirile oraşului fiind distruse), ci şi dezinteresul obişnuit al autorităţilor române. Prin anii 2000 a existat o iniţiativă a ministrului culturii la acea vreme, Ioan Caramitru, de a declara oraşul “zonă de interes pentru dezvoltarea turimsului cultural”. Cu toate acestea lucrările de recondiţionare s-au oprit la refacerea Farului Genovez şi transformarea lui în Muzeu al Comisei Europene a Dunării.

Potenţialul turistic imens al acestui loc se ruinează pe zi ce trece, Sulina transformându-se într-un oraş fantomă, a cărui poveste nu se străduieşte nimeni să o spună mai departe.

Motive pentru care merită să vizitezi Sulina

În ciuda dezinteresului autorităţilor, atmosfera oraşului păstrează nostalgia vremurilor sale de glorie. Liniştea pe care ţi-o oferă o plimbare pe faleză, după-amiaza, nu se compară cu nimic. În acest mic port, mai ancorează încă vase de marfă de o mărime impunătoare. Anul trecut am fotografiat câteva care au poposit în port pe durata şederii mele în oraş:

Locuri care merită vizitate/văzute:

- Muzeul Comisiei Europene a Dunării localizat în unul dintre cele patru faruri ale oraşului;

- Palatul Comisiei Europene a Dunării situat pe faleză, nu poate fi vizitat pe dinăuntru;

- Cimitirul Maritim considerat unic în Europa;

În interioriul cimitirului pot fi găsite statui si pietre de mormant vechi, frumos sculptate cu povestea celor aflaţi acolo. Printre morminte de ofiteri şi comandanti din Marina Regală Română se afla două morminte ce spun trista poveste a unei perechi de tineri înecată chiar în ziua în care urma să se căsătorească.

- Uzina de Apă, situată puţin mai departe de oraş, înfiinţată de Regina Olandei în anul 1897;

- Catedrala Ortodoxă Sf. Nicolae, amplasată, de asemenea, pe faleză;

- Biserica Grecească Sf Nicolae;

- Biserica Catolică Sf. Nicolae ( Mai multe biserici din oraş îl au ca patron pe Sf. Nicolae întrucât, potrivit tradiţiei, acesta este patronul marinarilor şi al călătorilor);

- Plaja. Sulina are ieşire atât la Dunăre, cât şi la Marea Neagră. Plaja e localizată aproximativ la un 1,5 km de oraş. Există şi un maxi-taxi, însă parcurgând drumul pe jos veţi avea ocazia să vizitaţi Farul-Muzeu şi Cimitirul Maritim;

- Nu ar trebui ratată nici plimbarea pe Dunăre până la gura de vărsare a fluviului în Marea Neagră. Pe lângă peisajul superb de Deltă, veţi putea vedea alte două faruri ale oraşului (unul foarte vechi şi unul încă funcţional) şi rezervaţia de pelicani, aflată în zonă. O alta excursie ceva mai costisitoare, însă la fel de interesantă este cea la Pădurea Letea. Asemenea excursii sunt organizate adesea de pensiunea la care vă cazati. Sfat: orice variantă aţi alege, alăturaţi-vă unui grup de persoane, pentru ca tariful să rezulte mai ieftin.

Alte sfaturi utile

Înarmaţi-vă cu un repelent pentru ţânţari. Cum se lasă seara, ţânţarii nu au niciun pic de milă şi roiesc în jurul oricărui centimetru de piele!

Transportul până în Sulina: puteţi lua trenul /maşina personală până în Tulcea, iar de aici există două variante:

-“Pasagerul”, aşa cum îl numesc localnicii, este un vas mare de călători. Acesta este mai lent, parcurgând distanţa în aproximativ 5 ore şi aparţine firmei Navrom S.A. – Tulcea. Preţul unei călătorii este de aproximativ 30 lei/persoana şi plecarea se face în jurul orei 13.00. Există, de asemenea, reducere pentru studenţi/elevi, iar biletele se pot cumpăra chiar din port.

- “Rapida” – Există mai multe curse rapide care pleacă la orele 12.00, 13.30  18.00 şi ajung la Sulina în 70 minute. Preţul este de aproximativ 45 ron/persoana.

Pentru cazare, verificaţi site-urile de reduceri, mai multe pensiuni din Sulina au avut/au oferte în jur de 80/cameră/noapte.

P.S.: Pentru călătorii pasionaţi de literatură, puteţi profita de călătoria cu Pasagerul, pentru a citi romanul „Europolis” (scris de Jean Bart)-o frumoasă poveste de dragoste ce se petrece în Sulina secolului trecut.

Primăria Obârşia de Câmp, din judeţul Mehedinţi, va demara în perioada următoare o campanie de mediatizare a Castelului Pleşa din localitate, care este un monument arhitectural unicat în ţară.

Stirea completa aici.

Sursa: Gds.ro

În România există, se pare,  patru mari poieni cu narcise, situate in zone diferite ale ţării: la Negrileasa- Jud. Alba,  la Întregalde-tot jud. Alba , la Vad- Făgăraş şi poiana cu narcise de la Negraş- jud. Argeş.

Două  poieni cu narcise dintre cele enumerate mai sus, se află week-endul acesta în plină sărbătoare şi asta pentru că sfârşitul lunii mai reprezintă perioada din an când narcisele din zone mai răcoroase înfloresc, împodobind graţioase poienile.

Prin urmare, în acest week-end aveţi de ales: puteţi merge în poiana Narciselor de la Vad- jud. Făgăraş, unde duminică, 22 mai, va avea loc Festivalul Narciselor de la Vad, sau în poiana de la Negrileasa, jud. Alba, unde în acest sfârşit de săptămână va fi organizată o serbare câmpenească.

Festivalul Narciselor de la Vad vă aşteaptă duminica aceasta cu spectacole de muzică tradiţională din Ţara Făgăraşului (ansamblul “Dor Făgărăşan”, taragotisul Ghiţă Radu de la Rupea, ansamblul “Cerbul Carpatin” şi o reprezentaţie a copiilor de la Şcoala Generală Sercaia).

În cadrul serbării câmpeneşti de la Negrileasa- jud. Alba veţi avea parte, de asemenea, de reprezentaţii de muzică populară ale artiştilor locali, de tarabe cu obiecte de artizanat şi, bineînţeles, de tradiţionalii mici şi bere.

Unde mergeţi, voi hotărâţi .

Noi vă urăm oricum petrecere frumoasă şi week-end plăcut!

Surse: adevărul.ro, prinbrasov.ro, zilesinoptideva.blogspot.com

“Prin obiectele pe care le conservă, muzeele colecţionează, în fapt, povestiri pe care le transmit memoriei comunităţilor în care trăim. Aceste obiecte reprezintă în cea mai mare măsură expresia patrimoniului nostru cultural şi natural.

Foarte multe dintre ele sunt fragile, unele dintre ele sunt chiar în pericol de a fi distruse şi au nevoie să fie conservate cu o atenţie deosebită.

Ziua Internaţională a Muzeelor oferă, prin activităţile pe care zeci de muzee din România le organizează, ocazia ca vizitatorii să descopere şi să redescopere memoria lor colectivă şi individuală”, afirmă preşedintele Comitetului Naţional Român ICOM.

Ziua Internaţională a Muzeelor este sărbătorită la nivel mondial începând din anul 1977, în 2011 la acest program cultural urmând să participe peste 30.000 de muzee din 100 de ţări.

În ţară, această zi este sărbătorita de muzee prin organizarea a diverse evenimente sau expoziţii speciale. Mai multe informaţii despre manifestările organizate pe plan local, găsiţi în continuare:

- Mediaş- Muzeul Mediaş

- Oradea- Complexul\”Muzeul Ţării Crişurilor\”

- Craiova-\”Muzeul Judeţean Olt\”

- Bacău

- Ploieşti-Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova

- Suceava- Muzeul Bucovinei

- Sibiu

- Constanţa- Muzeul Marinei

- Galaţi- Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturi

- Piatra-Neamţ- Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ

- Bucureşti-Muzeul Ţăranului Român

Aşadar, poate vă gasiţi puţin timp spre sfârşitul acestei zile speciale, pentru o scurtă vizită la muzeu.  Nu o sa vă pară rău.

Surse: Info-suceava.com, financiarul.ro

Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an, în preajma zilei de 18 mai, Ziua Internaţională a Muzeelor. De obicei,  ziua aleasă este sâmbăta, astfel încât toata lumea să se poată bucura în voie de expoziţiile şi manifestările ce se întind până în zori.

Curioşi să aflăm ce ne pregateşte ediţia 2011 a Nopţii Muzeelor , am răsfoit puţin programul, disponibil pe site-ul evenimentului. Da, avem de unde alege. Muzeele participante, din mai multe oraşe ale ţării, ne îmbie cu felurite de delicii culturale: piese de teatru, recitaluri de pian sau vioară, concerte, lecturi publice, defilări de personaje istorice, demonstraţii de artă militară medievală, proiecţii de film documentar, instalaţii video, etc.

Sfatul nostru: vizitaţi site-ul evenimentului, aflaţi ce muzee participă din  oraşul vostru şi faceţi-vă rapid programul pentru sâmbătă seară.

În ceea ce ne priveşte, nu ne-a fost este prea uşor să ne hotărâm, însă vom începe cel mai probabil seara cu o plimbare pe la Curtea Veche şi MNAR, iar apoi vom poposi la Muzeul Literaturii Române unde ne aşteaptă o serie de evenimente interesante: recital de vioară, concert folk şi, ceva ce nu trebuie să ratat, de la ora 23:00 formaţia PONTICE, concert de muzică medievală.

Pe cei de la PONTICE, i-am cunoscut în urmă cu câţiva ani, tot în cadrul Nopţii Muzeelor, când au făcut un spectacol pe cinste. I-am ascultat apoi la Festivalul Medieval de la Sighişoara 2009, şi nici atunci nu ne-au dezamăgit. Instrumentele medievale şi ritmurile lor vesele sună foarte bine.

Concluzie: cu siguranţă veţi găsi un concert, o piesă de teatru sau vreo altă manifestare, care să vă motiveze să nu petreceţi acest sfârşit de săptămână în casă. Când spunem asta, nu ne gândim doar la Noaptea Muzeelor, ci şi la Festivalul „Club A” (dacă locuiţi sau sunteţi în trecere prin Bucureşti), al cărui program îl găsiţi aici.

Mai rămâne doar ca vremea aceasta capricioasă să să fie şi ea de partea noastră!

Week-end plăcut!

Pe lângă toate evenimentele, concertele de pe plajă şi barurile proaspăt deschise, vouă, celor care veţi petrece şi anul acesta 1 Mai pe litoral, vrem să vă mai propunem ceva: un afterparty cultural.

În cursul zilei de duminică, când petrecerea va fi pe sfârşite, lumea obosită şi deja cu gândul la nesuferita zi de luni, o scurtă excursie în apropiere  se va dovedi revigorantă, deopotrivă pentru trup şi pentru minte.

Cele 3 destinaţii, ce merită toată atenţia şi interesul vostru, şi pe care vi le recomandăm cu încredere sunt: Adamclisi, cetatea Histria şi cetatea Enisala.

1.Adamclisi

Adamclisi este o localitate situată la o distanţă de aproximativ 60 de km faţă de oraşul Constanţa. Aici vă aşteaptă  trei obiective, integrate complexului arheologic Tropaeum Traiani:  vestigiile cetăţii Adamclisi, monumentul Tropaeum Traiani şi muzeul cu acelaşi nume.

Monumentul a fost  ridicat în anii 106 -109 d.H., în  cinstea victoriei obţinute de împăratul Traian în anul 102 d.H., împotriva geto-dacilor. Cel care a proiectat măreaţa  construcţie,  Apolodor din Damasc, a proiectat de asemenea Columna lui Traian şi Forul lui Traian din Roma (program: 8.00 – 20.00 vara şi 9.00 – 17.00 iarna, tarif vizită monument: 7 lei adulţi, 3,5 lei elevi şi studenţi).

Cetatea se află la 1,4 km sud-est de monument şi a fost construită în timpul împăratului Traian, imediat după bătălia de aici. În anul 316, împăratul Constantin, a ridicat din temelii cetatea ale cărei vestigii le putem vedea astăzi. Locuirea cetăţii a încetat în prima jumătate a secolului XVII d. H.

Muzeul situat în centrul localităţii Adamclisi, adăposteşte numeroase obiecte descoperite în cadrul cetăţii şi fragmente din construcţia originală a monumentului (program: 8.00 – 20.00 vara şi 9.00 – 17.00 iarna).

2.Cetatea Histria

Situată la nord de Constanţa, pe malul lacului Sinoe, cetatea Histria a fost întemeiată de coloniştii greci în jurul anului 657 î. C. şi a avut o dezvoltare neîntreruptă timp de aproape 1300 de ani.  Aici au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României, iar numele cetăţii provine de la Istros, denumirea dată de greci Dunării. În afară de zidurile rămase,  în Muzeul Arheologic Histria  mai puteţi admira  inscripţii, amfore vase ceramice, podoabe,opaiţe şi basoreliefuri, găsite în urma cercetărilor în incinta cetăţii şi în împrejurimi (program: zilnic, 09:00- 17:00 iarna şi 08:00-20:00 vara, tarif vizită 12 lei).

3. Cetatea Enisala

Cetatea Enisala sau Heracleea este localizată la nord de Constanţa, in judeţul Tulcea, în vecinătatea lacurilor Razim si Babadag. Construcţia, ce datează din secolul XIV, a fost ridicată de genovezi în scop militar, defensiv  şi de supraveghere. Acest fapt  justifică şi poziţia sa dominantă, în varful unui deal calcaros. În secolul XV, Enisala a fost stăpânita de Mircea cel Batran, iar, ulterior, a intrat sub suzeranitate otomană, aici fiind instalată o garnizoană.  Un secol mai tărziu, întrucât nu mai corespundea intereselor strategice şi economice turceşti, cetatea a fost abandonată.

Toate aceste trei locuri emană o linişte profundă, ce transcende limitele temporale, formând acel spirit al locului specific zonei Dobrogea. Pamântul vechi,  de „început de lume”  îşi povesteşte istoria  în adieri blânde de vânt printre firele înalte de iarbă şi peste câmpuri deschise,  tu trebuie doar să găseşti acea stare necesară pentru a-l asculta.

Ca să înţelegeţi mai bine la ce ne referim, vă lăsăm în continuare cu două scurtmetraje ale fotografului Răzvan Voiculescu, realizate în completarea expoziţiei de fotografie intitulată  „Dobrogea. Începutul lumii”.

Hunedoara este după părerea mea unul din acele oraşe ale ţării care ar putea renaşte din cenuşă. Pentru că are potenţial turistic într-adevăr, acesta este dat de (poate) unicul punct de atracţie bine-cunoscut şi mult mediatizat: Castelul Huniazilor (cunoscut unora şi drept Castelul Corvinilor sau Castelul Huniade). Peste hotare, legendele medievale au un potenţial surprinzător de propagare şi de popularitate, şi tocmai de aceea apreciez eforturile care se depun pentru renovarea şi menţinerea castelului în circuitul turistic.

Altfel, Hunedoara este un oraş ca oricare altul, (generic vorbind) cu un hypermarket la ieşire, un club, două-trei restaurante, câteva locuri de cazare, şi veşnicele fabrici dezafectate. La intrare, după mirificele serpentine care te-au adus acolo dinspre Haţeg, după un peisaj multicolor şi plin de viaţă, te întâmpină şanţurile pline de gunoaie ale oraşului. Bine că îngropat între ele stă stâlpul cu numele localităţii, ca nu cumva să-ţi închipui c-ai ajuns altundeva! Colac peste pupăză, urmează cartierul de „castele de pe Valea Loarei” cum zicea un cunoscut al meu; aka. cartierul de case ţigăneşti. Ar fi păcat să pierd timpul descriind cum piranda îşi scotea covorul pe scări, la soare…sau ce nume „predestinate” au găsit proprietarii pentru „umilele” lor case. Dacă fac rost de o poză grăitoare, o să se vadă, iar cei care  locuiesc în zonă sau au trecut pe-acolo, ştiu deja.

Aşadar, după o asemenea întâmpinare distinsă, ajungi să te întrebi ce mai urmează! Sau unde-şi mai are locul un castel medieval?!

Din nou o părere personală: m-a frapat aşezarea castelului, care, după sute de ani, a ajuns să se învecineze cu o…fabrică. Care acum este , desigur, închisă, mutilată, pe jumătate dărâmată, ciuruită; deci nedemnă de legenda din apropiere.

Castelul se profilează întunecat dinapoia fabricii. Cu restaurările recente, zidurile au căpătat parţial o culoare mai deschisă decât cunoscuta nuanţă neagră-maronie a construcţiilor gotice. La intrare, se simte răcoarea emanată de întunecoasele ziduri pentru ca în curtea interioară să se deschidă privirii o privelişte ce aminteşte oarecum de cele veneţiene. Cele patru laturi ale castelului care încadrează curtea surprind prin decoraţiuni de factură renascentistă şi gotică târzie. De aici a început aventura noastră.

Intrarea în castel este modică (5 lei) în comparaţie cu bagajul de informaţii oferit de ghid. Iar noi am avut parte de un ghid cum puţini se găsesc (zic eu). Deşi femeie simplă dintr-un sat din apropiere, era foarte bine pregătită şi avea un umor diplomat care a ajutat-o să treacă  peste ironiile unora din grupul nostru sau chiar să răspundă tot cu o remarcă ironică. Asta încă din prima clipă, când ne-a întâmpinat cu o curiozitate: de unde suntem. Când a auzit „din Bucureşti” a zâmbit pe sub mustaţă şi probabil s-a pregătit pentru ce avea să urmeze. Ne-a ghidat apoi prin castel şi ne-a povestit cu răbdare tot ce-i cere fişa postului (istoric, legende, simboluri, arhitectură, secrete de budoar) şi ceva pe deasupra, pentru cei care au avut curiozităţi.

Castelul, deşi mic comparativ cu construcţii similare europene, impresionează prin toate elementele bine conservate, prin abundenţa de detalii, prin acumularea de etape de construcţie şi deci prin diversitatea elementelor arhitecturale. Se potriveşte perfect zicalei „câte bordeie, atâtea obiceie” – prafrazând, aici e vorba de mai multe stiluri şi de noi şi noi elemente aduse construcţiei iniţiale cu fiecare nou stăpân pe care l-a cunoscut. Trebuie văzut pe cont propriu pentru a le înţelege povestea. La final, după o excurise atât de cuprinzătoare prin istorie, îţi doreşti mai mult şi eşti oarecum dezamăgit că s-a terminat.

Câteva puncte slabe: nu se pot face fotografii cu aparate semi-profesioniste şi nu există pliante (cel puţin eu nu am văzut) sau cărţi care să cuprindă toate detaliile (dar ele se găsesc pe internet).

Cu alte cuvinte, merită vizitat şi cu puţin noroc se pot prinde unele expoziţii temporare (de gravuri, trofee de vânătoare etc.)