[Translate]

 Stau până la genunchi în apa rece a unui râu de munte, și nu prea știu cum am ajuns acolo. Ei bine, de fapt știu. Am luat din Focșani autobuzul de Lepșa, am amețit puțin pe serpentine, că doar nu m-am putut abține să nu mă uit pe geam, am ajuns la cabană, și de-acolo mi-am luat lumea în cap.

Din Lepșa până în Rezervația Cheile Tișiței nu e cale prea lungă, așa că undeva înainte de amiază eram acolo. Și totuși? Cum am ajuns în apă? Simplu! Ca să străbați anumite porțiuni ale drumului trebuie să fii un adevărat Indiana Jones. Așa se face că m-am cocoțat pe un buștean alunecos, care, pare-se, trebuia să mă treacă râul.

Ei, îmi spun acum, nu e cea mai penibilă situație în care puteam să mă aflu… Doar port pe cap, în loc de pălărie, o frunză de brusture. Dacă spun că nu mi-am luat o pălărie la mine o să râdeți, nu? Ies din apă puțin stânjenită, dar în același timp cu un zâmbet în colțul gurii. Mă întreb  ce-or să zică bieții oameni cu care, inevitabil, mă voi întâlni. E plin de îndrăzneți pe-aici în perioada asta a anului.

Mă scutur de apă More >