[Translate]

Pe măsură ce trece timpul, se aduc îmbunătățiri vizibile spațiului din Delta Văcărești, atât din punct de vedere al condițiilor create pentru protejarea faunei locale, cât și al condițiilor de acces și informare pentru vizitatori.

Față de acum vreo șase ani, când am descoperit eu locul, s-au făcut numeroase acțiuni de ecologizare. Numeroase acțiuni de conștientizare a populației vizavi de fauna locală. Destul de multe reportaje despre familia care locuia în parc, undeva în zona dinspre Sun Plaza, și ai cărei câini speriau trecătorii. S-au făcut zeci de acțiuni de informare prin vizite organizate cu diverse tematici.  Poate cel mai interesat demers mi se pare cel al deschiderii Observatorului de la ultimul etaj din blocul T4 al complexului Asmita Gardens. Deși nu este foarte mediatizat, atunci când există o acțiune, curiozitatea este maximă. Vizitele la Observator se pot face oricând, pe bază de programare.

Ieri, la într-o plimbare, am constatat că s-au amenajat punctele de acces (de urcare, repectiv de coborâre a digului) care duc spre hățisul de vegetație. Astă-iarnă se vedeau căsuțele pentru păsări și adăposturile din stuf pentru vietăți. S-au montat indicatoare pentru distanțele până la anumite puncte de observare. S-au montat panouri informative de-a lungul potecilor. S-au amenajat un foișor More >