[Translate]

Traseu: Brebu Mănăstirii – Pietriceaua (zis și „unul dintre cele mai frumoase sate din România”) – baraj Paltinu – Câmpina. 36 de kilometri cu o singură urcare susținută, restul – urcări mici. 750 metri diferență de nivel. Și o pauză promițătoare lângă lacul Paltinu.

Cum și-a imaginat mintea mea ziua: La distanța asta, nici n-apucă soarele să ardă bine, că noi o să și dăm gata traseul. Urcarea părea să fie mai dificilă, dar mă gândeam că o dovedim cumva și apoi dăm fuga-fuguța la baraj, să stăm la umbră, la o bere și la un prânz copios…

Cum a fost în realitate: Am făcut puțin peste 12 ore (cu tot cu pauza de bere). Am urcat de-a ieșit untul din noi, până la Pietriceaua. Bașca, am și trădat meseria de biciclist și am luat-o pe lângă bicicletă. Am continuat să urcăm și după Pietriceaua, de-am zis că GPS-ul și-a bătut joc de noi cu urcările alea mărunte pe hartă. După Pietriceaua (răsfirată pe dealuri), s-a terminat și asfaltul. Așa că am trecut la drum de pământ (bătătorit, desfundat și drum forestier, în această ordine), apoi la pietriș, frunziș, buruieni (adică ne-am tăiat noi cărare și ne-am urzicat, desigur); aproape de final, am More >