Posts tagged fortul jilava

Acum niște ani, vreo 4-5 la număr, am aflat că Bucureștiul a avut o centură de fortificații. M-am interesat și am vazut că e vorba despre o serie de forturi și baterii, încă în picioare (majoritatea) și ca se pot vedea. Mi-am făcut planul și am ieșit cu bicicleta…pe centură. Pe Șoseaua de Centură.

Tot ce am reușit în ziua respectivă a fost să dau o tură aproape completă de centură. De văzut, am văzut doar bateria 9-10, probabil cea mai cunoscută și cea mai accesibilă.

Cam dupa un an, am mai avut o încercare de a vedea o baterie, 14-15 (tot cu bicicleta am ajuns pe-acolo), dar cel care organizase nu a reușit să dea de intrarea exactă și am abandonat.

Acum am reușit, în sfârșit, prin inițiativa lui Andrei Bergheș (Arhiva de geografie) să văd 5 baterii și 2 forturi. Adică 7 obiective din totalul celor 31 care încă există (pentru că 4 baterii au fost distruse complet, iar un fort este parțial explodat).
Construite între 1884-1895, cele 36 de forturi și baterii trebuiau sa alcătuiască o centură în jurul capitalei pentru apărarea împotriva atacurilor rusești. Forturile au fost numerotate de la 1 la 18, în sensul acelor de ceasornic, începând cu Fortul 1 Chitila, respectiv Bateria 1-2 Chitila, luând numele comunelor pe teritoriul cărora se află (cu excepția Fortului 14 si a bateriei 14-15 Broscărei).

Forturile nu și-au îndeplinit niciodată rolul de apărare pentru care fuseseră proiectate și construite, până la finalizarea lor, tehnologia de război avansând notabil. Au fost abandonate și aproximativ jumătate sunt încă abandonate. O altă jumătate se află în incinta unor unități militare și sunt folosite ca poligon de tragere sau magazie. Cele complet abandonate au fost acoperite de vegetație, inundate, ciuntite de hoții de fier vechi sau folosite pe post de adăpost sau de magazie. Câteva se află în incinta altor unități (industriale sau hoteliere) unde au rămas la fel de neglijate sau folosite ca depozit. Fortul 3 Otopeni este parțial muzeu, Fortul 13 Jilava este în curs de organizare ca muzeu.

Cu puțină atenție și orientare, accesul la obiectivele complet abadonate se face relativ ușor, însă cu o consultare anticipată a localizării exacte (nu cum m-am dus eu ca floricica și cu niște fițuici). Se poate vedea situarea lor exactă pe o hartă cu vedere din satelit. De asemenea, atât cele din incita unităților militare, cât și cele din incinta unor instituții nu se pot vizita (cu excepția celor două cu regim muzeal sau în curs de amenajare). E recomandabilă vizitarea iarna, multe dintre forturi și baterii fiind inundate pe timpul verii, iar accesul în galeriile interioare făcându-se greoi. Frontala să fie nelipsită, precum și o protecție pentru nas și gură (în unele galerii fiind mult praf și deșeuri). Acolo unde zidurile nu au fost acaparate de vegetație, au căzut, în mare parte, pradă inscripțiilor cu grafitti.

PliAceste vestigii ale unei întâmplări neîntâmplate din istoria militară a României au, aproape încă de la darea lor în folosință, doar o valoare istorică și sentimentală. Există un interes ridicat pentru această centură de fortificații a Bucureștiului, mai greu accesibilă în teren sau documentar, în cărți. Până la o eventuală valorificare a fortificațiilor în scop turistic, unele dintre ele sunt folosite de industria media pentru diverse filmări. S-au început demersurile pentru o încercare de încadrare a lor ca obiective de patrimoniu, însă probabil că procesul va dura multă vreme și se va lovi de obstacole.
(sursă grafic și detalii istorice: Andrei Bergheș, „Forturile Bucureștiului”, Bucureștiul meu drag, nr. 11 noiembrie 2012)