Am mai încercat și cu alte ocazii să vorbesc despre altfel de călătorii. De data asta este vorba de o călătorie în adâncul nostru – al nostru ca popor român și al nostru ca ființe umane.

Documentarul ROST. 12 Hotare este o călătorie despre rostul fiecăruia dintre noi, așa cum îl înțelegem și, în același timp, despre 12 hotare diferite, în diverse colțuri ale țării, alături de niște oameni. Poveștile celor 12 au același punct comun, chiar dacă rostul lor se numește meșteșug tradițional românesc, biserică tradițională românească sau regăsirea traiului tihnit de la țară, departe de tumultul urban.

 

ROST. 12 Hotare

Răzvan și rădăcinile 🙂 Lumea de demult, adusă acum la suprafață…A sosit timpul să descoperim povești noi în rânduieli vechi de când lumea.Împreună cu Răzvan Roșu și toți ceilalți eroi ai noului album de fotografie 'ROST. 12 HOTARE'. Lansarea piesei finale a trilogiei dedicate rostului românesc are loc pe 27 noiembrie, la JW Marriott, Grand Ballroom. Invitat: Grigore LeșeAvem un ROST. Îl păstrăm!

Geplaatst door ROST – Esente Gusturi Stari Romanesti / fotografie de razvan a. voiculescu op donderdag 2 november 2017

 

Da, cele 12 povești vorbesc despre teme care se exploatează obsesiv în prezentarea brandului de țară , dar depășesc orice abordare de marketing prin umanizarea personajelor în căutarea (și aflarea) rostului propriei existențe. Într-un fel, îmi amintesc de toate lecturile obligatorii din clasele a X-a și a XI-a, cu personaje principale cu caractere puternice.

Prezentarea documentarului vorbește despre „păstrători de rost”, adică păstrătorii unei rânduieli stabilite și urmate de moșii și strămoșii noștri. Și totuși, impresia mea a fost că, de fapt, e vorba despre aflarea rostului (a menirii) în lume a fiecăruia dintre cei 12. După cum chiar ei o mărturisesc.

Documentarul cuprinde două părți, care sunt și ultimele dintr-o trilogie intitulată tot ROST, începută acum șase ani de fotograful Răzvan Voiculescu. Săptămâna viitoare, la Marriott, are loc lansarea oficială a albumului de fotografii și a documentarului (pe care eu l-am văzut în avanpremieră).

Nu știu pe alții, dar pe mine mă trec fiorii când mă gândesc că, la cum merge lumea, într-un viitor nu prea îndepărtat, nu o să mai avem material viu pentru astfel de povești…